Creatorii jocurilor Bastion și Transistor se pregătesc să lanseze Pyre
Cei de la Supergiant Games au făcut valuri în urmă cu câțiva ani prin lansarea Bastion, un titlu cross-platform foarte popular. Acum se pregătesc de o nouă lansare.
Deși la început a fost vorba de un studio independent care se ocupa de titluri pentru mobile, Supergiant Games a evoluat destul de mult în ultimii ani. Această performanță s-a datorat mai ales popularității jocurilor Bastion și Transistor. Respectivele titluri au fost atât de îndrăgite de fani, încât au ajuns să fie disponibile pe aproape orice platformă, deși au început prin a fi lansate pe iOS.
Pyre, cel mai nou joc de la Supergiant Games va fi lansat pe 25 iulie pe PC și PlayStation 4. Utilizatorii de Steam se pot deja arunca la o precomandă cu 20 de euro. Bazându-se pe ce au învățat în trecut, noul joc va fi tot un RPG, dar de această dată se va pune accentul pe munca în echipă.
Conform unei postări foarte detaliate pe PlayStation Blog, creatorii jocuri sunt optimiști că acesta va avea o particularitate ce-l va face foarte special. ,,Am vrut să facem un joc care are multe provocări și o acțiune incitantă, dar în care frica și frustrarea de a rămâne blocat nu era un factor.” Greg Kasavin, directorul creativ al titlului este foarte încrezător de direcția pe care a luat-o jocul său în perioada de dezvoltare. ,,Să te ridici după ce ai fost învins poate fi o parte din călătorie, mai degrabă decât ceva ce s-a desfășurat în mintea ta în timp ce priveai ecranul cu Game Over.”
,,Ca urmare, unul dintre aspectele unice ale Pyre este modul în care nu ești forța să-ți pierzi progresul. Indiferent dacă ieși câștigător sau eșuezi, călătoria continuă.” Cu alte cuvinte, jocul ar trebui să ofere o experiență relaxantă de gaming cu cât mai multe elemente frustrante, iar această particularitate s-ar putea să-i sporească popularitatea printre gamerii ocazionali. Momentan nu știm dacă va fi disponibil și pe alte platforme.